La Zalau e sarbatoare again!

Acum ca totul e la trecut, ca "va fi" s-a transformat in "a fost", pot spune ca "este" a durat destul cat sa compenseze toata asteptarea. (Am asteptat atat ca sa il vad, sa il ating, sa il compar pe el-cel adevarat cu el-cel din mintea mea... Perfect in ambele versiuni.) Dar departe de a fi suficient.
Am trait fiecare clipa cu o luciditate dureroasa, repetandu-mi iar si iar "Tine minte! Esti aici, acum!", dar mai mult de atat nu cred ca as fi putut lungi timpul.

In mare parte, nimic nu e alb sau negru. Totul este si alb si negru, doar ca in procente diferite. De-asta exista tonuri de gri, nu? Sunt in plin proces de acceptare a ambivalentei. Intotdeauna exista parti bune si parti rele.


Dar, cu toate astea, pot spune ca aceasta a fost una dintre cele mai frumoase experiente (poate chiar cea mai frumoasa) din viata mea de pana acum. Pentru ca... am invatat. 

• Am invatat sa apreciez mai mult tot ceea ce ma inconjoara (cat de multe stele se pot vedea intr-un intuneric total; cat de cald e asfaltul in noptile de vara; cat de buna devine o mancare fierbinte dupa o ploaie rece; cat de amuzant e sa participi la joculete retardate... in ploaie);
• Am invatat puterea comunicarii; uneori oamenii ma pot ajuta mai mult decat autosugestia (mai ales atunci cand sunt implicati direct) ;
• Am invatat cat de nociva e gelozia (si cum se poate irosi timp pretios in care ai putea fi fericit);
• Am invatat cat de puternic poate fi ecoul interior pe care il au gesturile mici, aparent neimportante;
• Am invatat ca pentru a fi totul perfect e nevoie deopotriva de dragoste si de prietenie... Atat in aceeasi persoana, cat si in persoane diferite. Solutia este gasirea unui echilibru intre cele doua, fiindca e imposibil sa alegi si sa ramai fericit in acelasi timp.
• Si, cel mai important, am invatat...

A, am mai invatat si ca sunt al naibii de dura, fiindca am reusit sa stau in bratele tale, ascultand asta, fara sa plang... Stiind ca a doua zi urma sa plec (sa stii ca plansul incepe atunci cand lacrimile o iau la vale si nu cand ochii devin sticlosi, clar?!).

P.S. Am invatat ca pot avea o criza de ras cu ajutorul motanului Tom.

P.P.S. Sper din suflet ca nu vei vedea niciodata ce mai scriu eu pe-aici... despre tine, pentru ca... Oricum stii in mare parte, dar nu vreau sa ai satisfactia certitudinii. Totusi, daca citesti, te rog sa-mi spui, ca sa nu ma mai chinui atat. Pweetty pweese, have mercy!