Habar nu am ce caut aici. Ma simt ca in Vestul Salbatic, privind cu atentie un ghemotoc de paie cum imi taie calea si se rostogoleste agale, nestingherit de vreo vietate. Praf. Si fluieratul ala pe care il aud cowboii cand urmeaza sa se intample ceva dramatic...
Acum imi ridic borul palariei cu aratatorul si spun, fixand cu privirea fantoma (e de la caldura!): "Nu ar fi mai usor daca ti-as spune, daca ti-as spune direct... tot?", dar apoi imi amintesc de ce nu am facut-o pana acum. Mai am de strabatut o buna bucata de desert (nu ciocolata, frisca si fructe, ci nisip, serpi si cactusi) pana sa-mi adun curajul, sa-mi scot Revolveru', sa fac pe dura si sa-mi pun viata in joc. Dramatic, stiu. Si mai stiu ca, atunci cand o voi face, vei sti ca ma voi preda inainte sa inceapa, de fapt, distractia. Imi asum asta.
"Dar ce-i cu atata graba?! Nu e ca si cum ar fi maine sfarsitul lumii. Mai e o luna pana atunci."
Si asa cautam cu totii pretexte ca sa o pornim inspre apus, cu camera ce ne filmeaza din spate silueta intunecata, indepartandu-se spre epicul portocaliu al soarelui de la ora sase. Hmm... Cred ca n-ar fi trebuit sa plec pe jos.
Si nu, nu vreau sa spun nimic, de fapt. Am prea multa imaginatie si nu stiu ce sa fac cu ea. Afara e frig. Vreau sa fiu undeva, la caldura. Vreau sa privesc realul, si nu fantoma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu